Mărturiile lui Laszlo Tokes la 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989: Am fost un oponent paşnic al regimului Ceauşescu

Şi vezi Doamne nici nu am sperat, în ziua de vineri, în jurul orei 8:00, dimineaţă la ora 8:00 au început să se adune oamenii, membrii bisericii mele reformate din Timişoara. Au înconjurat locuinţa, s-au adunat în faţă ferestrelor mele şi au exprimat solidaritatea şi susţinerea, ba chiar au adus şi de mâncare, au adus lemne pentru încălzire, deoarece securitatea a stopat în ultimele săptămâni chiar cumpărăturile noastre şi pur şi simplu am fost puşi într-o situaţie fără salariu, fără mâncare, fără lemne pentru încălzire şi aşa mai departe.

Izolaţi, absolut izolaţi. Şi era să fim evacuaţi, dar aceşti enoriaşi, într-un moment când a sosit reprezentantul Ambasadei Americane, s-au îmbărbătat, şi auzind discursul nostru asupra capului securiştilor, cu acel reprezentant al ambasadei, s-au îmbărbătat şi i-au alungat pe securişti.

Securiştii l-au adus cu ei pe acest reprezentant, nu-mi aduc aminte numele ataşatului american, dar l-am informat în mod direct şi în mod obiectiv despre situaţia disperată în care stau cu soţia mea şi cu fiul meu, atunci încă unicul fiu de-al meu, de 3 ani. Şi securiştii, sub influenţa acestei revolte psihice a enoriaşilor, s-au retras, oamenii au intrat în casă şi s-au fraternizat cu mine. Ne-au vizitat şi s-au convins că nu suntem bolnavi, că suntem într-o situaţie relativă liniştită şi după aceea tot mai mulţi s-au adunat după-masă. S-au ataşat la enoriaşii noştri şi mulţi cetăţeni din oraş. Între timp nu a sosit grupul de evacuare, nu ştiu din ce cauză, dar n-au ajuns. Noi am rămas în locuinţă şi am venit în întâmpinarea vizitatorilor, a simpatizanţilor. La urmă urmei a trebuit să ţin discursul din fereastră, atât de mulţi s-au adunat, în 15 decembrie.

Era o fluctuaţie de oameni până seara târziu. Prezbiterii şi membrii parohiei m-au păzit, au asigurat uşile să nu intre nimeni. A venit şi primarul la mine, primarul Petre Moţ. Mi-a cerut să le spun oamenilor să se ducă acasă. A promis că ne va ajuta să se rezolve problemele noastre, să refacă ferestrele pentru că au fost sparte, că va aduce un doctor care să o vadă pe soţia mea, care era gravidă chiar atunci. Au încercat să ne liniştească prin diferite promisiuni”, a relatat Laszlo Tokes.

Teamă şi surpriză în decembrie 1989

El a admis că nu se aştepta deloc ca evenimentele să ducă la o revoltă şi că tot ceea ce a fost spontan până la un punct a fost deturnat de figuri dubioase, identificate ulterior ca provocatori infiltraţi de Securitate.

“Nicidecum, nicidecum. Chiar îmi era teamă să nu se degenereze deoarece nu puteam ţine sub control tot ce se v-a întâmpla. Spre seară au venit şi mai mulţi. Sâmbătă au revenit cei care au plecat. Au sosit şi enoriaşii de la biserica baptistă din vecinătate. (…) Era un proces de sine stătător, spontan după părerea mea, cel puţin până la un punct, o perioadă, cred că până în ziua a doua, spre sâmbătă. După aceea s-au infiltrat în mulţime multe figuri dubioase.

Ulterior am aflat că Securitatea a trimis mulţi provocatori în mulţime şi s-ar putea că ei să fi contribuit la provocarea neliniştii şi exprimării revoltei în mod direct şi prin nişte lozinci. Spre sâmbătă seară adunarea de solidaritate deja s-a transformat într-o adunare de protest împotriva nu numai a situaţiei noastre în sânul bisericii, ci împotriva comunismului, în general împotriva lui Ceauşescu. Au apărut declamările împotriva lui Ceauşescu şi împotriva comunismului şi mulţimea era deja atât de mare încât nu încăpeau în străduţă mea mică. S-a extins mişcarea şi s-a rupt de problema evacuării noastre.

Prin aceasta am fost un fel de catalizator al acestei mişcări. Susţin că nu era nimic artificial până în seara zilei de sâmbătă şi chiar atunci era de fapt un protest spontan. Eram toţi săturaţi de ceea ce se întâmplă în ţară şi în ce condiţii stăm. Întotdeauna luau lumina şi nu aveai nici măcar alimente de unde să cumperi. Era o mişcare spontană şi absolut naturală”, spune preotul reformat.

Laszlo Tokes a explicat şi de ce a cerut mulţimii adunate atunci în faţa casei sale să plece, un gest controversat, invocat de cei care acum îi contestă rolul de declanşator al revoluţiei din 1989.

“ Da, m-am speriat. M-am speriat că nu aveam perspectiva unei finalităţi pozitive ale unui astfel de proces. Credeam că securitatea şi organele de forţă sunt invincibile. Nimeni nu se aştepta la o revoltă care l-ar putea detrona pe Ceauşescu şi care ar putea contribui la căderea comunismului. La aşa ceva nu ne-am gândit. Eu am fost un oponent paşnic al regimului Ceauşescu şi prin voia lui Dumnezeu am devenit un fel de catalizator al evenimentelor, cu sprijinul întregii comunităţi care spre ziua a două, sâmbătă, era absolut majoritară românească. Era mişcătoare acea solidaritate care ne-a înconjurat. Era mişcătoare acea solidaritate inter-confesională şi inter-etnică”, a susţinut Laszlo Tokes.

Nu este prima data când preotul reformat recunoaşte că el şi enoriaşii adunaţi să-l susţină se considerau prea mici pentru a răsturna regimul Ceauşescu.

„Mi-am asumat responsabilitatea şi pericolul să lupt pentru drepturile bisericii, ale minorităţii maghiare. N-am avut în vedere să joc un rol pe plan naţional aşa trebuie înţeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării ţării de sub asuprirea dictaturii comuniste”, a spus Laszlo Tokes, într-un interviu cu Marius Mioc în 2001.

„Mi-am dat seama că dacă ceva poate ajuta, asta este publicitatea internaţională (…) Politica mea de informare publică a adus rodul ei. Renumele dobândit în decursul anilor a fost foarte folositor şi chiar pe asta m-am bazat în toată activitatea mea în Timişoara. Cunoşteam din interior, fiind băiatul unui profesor în teologie şi vicar eparhial, un om care a avut posibilitatea să întreţină relaţii, eram cunoscut prin tatăl meu, mai am opt fraţi şi surori, fiecare a avut universitatea sau a ocupat poziţii, au avut posturile lor apreciate.”, a mai spus preotul reformat.

În 1989, pentru oficialităţile din România, Tokes era agent al serviciilor secrete maghiare şi îl trata ca pe un „agent provocator” al unor puteri străine.

„După opinia noastră, readucerea în obiectivul televiziunii ungare a «cazului L. Tokes», confirmă cele menţionate de noi anterior privind preocuparea unor cercuri ungare de a face din preotul timişorean un simbol important al «cauzei» maghiarilor din ţara noastră”, se arată într-o telegramă a Ambasadei României la Budapesta.

Preotul reformat este întrebat de corespondentul Gândul dacă a avut vreo relaţie sau vreo legătură cu Ungaria în acea perioadă.

“Aveam prieteni care ne-au adus alimente, ne-au adus cărţi. Un lucru firesc atât timp cât Ceauşescu şi regimul Ceauşescu îţi interzicea să găzduieşti o rudă din Ungaria, sau un vizitator, prieten din Ungaria. Era ceva absolut natural să îi primeşti pe aceşti prieteni şi să se deschidă orizontul nostru spre apus, mai ales spre confraţii tăi maghiari”, a răspuns László Tőkés.

Controversatul ajutor financiar de 20.000 lei

În noiembrie 1989, rămas fără surse de venit, László Tőkés primeşte un ajutor financiar de 20.000 de lei, sumă care este pusă pe seama colaborării sale cu serviciile secrete maghiare.

Despre acest episod, maiorul (r) Radu Tinu, fost locţiitor al şefului Securităţii Timiş în decembrie 1989, va scrie, cu referire la acţiunile lui László Tőkés:

„Fără a greşi am spus-o în 8 martie 1990 şi pot afirma şi azi că László Tőkés nu a fost împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva României .Cultivat şi inteligent, ambiţios, extremist, T. L. a confirmat prin atitudinea sa postdecembristă că măsurile informativ-operative luate împotriva sa au fost îndreptăţite, legale. Cazul său, tipic de trădare, a fost, zic eu, lucrat cu profesionalism.

Nefinalizarea lui prin arestare în momentul în care aveam dovezile trădării – chitanţa olografă pentru 20.000 lei (atenţie! în ’89 octombrie) şi două pagini cu informaţii, toate găsite la ieşirea din ţară la doi cetăţeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din ţara vecină, s-a datorat lui N. Ceauşescu care nu a aprobat măsura propusă de noi, având în vedere situaţia politică, internaţională din momentul respectiv”. losif Kabai, colaboratorul lui László Tőkés, susţine că un preot din Ungaria a venit la Timişoara, auzind de necazurile lui László Tőkés, şi i-a adus 20.000 de lei, cerându-i o confirmare scrisă pentru primirea banilor. „La scurt timp -declară losif Kabai – a venit un poliţist (pe 20 noiembrie 1989 – n. n.) cu biletul iscălit de Tőkés spunând că l-au găsit în buzunarul unui cetăţean străin care se întorcea acasă şi dacă recunoaşte semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care şi i-a însuşit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic”.

Preotul reformat a respins ambele variante, iar după Revoluţie a negat că ar fi fost spion, spunând că banii i-a primit de la oameni de bine care l-au ajutat astfel să supravieţuiască resticţiilor ce i-au fost impuse.

“Am primit acei 20.000 lei în urma unei colecte între oameni buni care s-au solidarizat cu mine şi bineînţeles n-au vrut să se ştie de unde provin banii. Din aceasta a făcut Securitatea un mare scandal, că aş fi primit bani din partea spionajului secret din străinătate, m-au ameninţat, dar bineînţeles nu pentru spionaj am primit aceşti bani. Pur si simplu că în timpul unui asediu au vrut sa mă înfometeze, în primul rând mi-au reţinut salariul, apoi în ultima perioadă nu au lăsat sa îmi fie aduse alimente, lemne pentru încălzire, şi aşa mai departe. Nici măcar membrii familiei nu au putut să mă viziteze.

Tatăl meu, de exemplu, şi câţiva fraţi de ai mei, au fost opriţi si trimişi înapoi, o soră de-a mea a venit cu copilul, prin biserica în timpul slujbei a reuşit să intre, prefăcându-se că vine la slujbă. Era o perioadă cu restrângeri. Câteodată funcţiona telefonul, câteodată nu, câteodată au dat voie oamenilor să intre, câteodată nu. În ultima lună nici clopotarul sau administratorul nu au putut intra. Nici copii nu au putut intra la slujba de catehizare, prezbiterii au fost interzişi, membrii conducerii parohiale au avut intrarea interzisă la şedinţa parohială”, a explicat Laszlo Tokes, într-un interviu acordat revoluţionarului şi scriitorului Marius Mioc în 2001.

Apariţiile la televiziunea ungară. Cum reuşea

În iulie 1989, şi apoi în noiembrie, la Televiziunea ungară au fost difuzate interviuri cu László Tőkés. Cum a reuşit László Tőkés să dea aceste interviuri în care critica regimul Ceauşescu, când era supravegheat de Securitate, iar telefonul îi fusese deconectat de la mijlocul verii lui 89?

Despre un astfel de episod relatează Constantin Corneanu în volumul “Victorie însângerată Decembrie 1989”.

“În martie 1989, vor sosi la Timişoara doi reporteri canadieni, Midiei Claire şi Jean Le Roy, împreună cu prieteni de-ai lor din Ungaria, la recomandarea fratelui lui László Tőkés din Canada, Istvan Tőkés. În interviul acordat celor doi reporteri canadieni, László Tőkés va vorbi despre planul sistematizării satelor şi va afirma că „trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă”. Ofiţerii DSS-ului au interceptat echipa celor doi reporteri canadieni, însă interviul filmat cu László Tőkés ajunsese în Ungaria. Reporterii au fost expulzaţi, iar postul de televiziune canadian s-a temut să difuzeze materialul video. Prin intermediul lui Istvan Tőkés, caseta video va ajunge Ia Chrudinak Lajos, realizatorul programului Panorama al TV Budapesta, care o va difuza pe 24 iulie 1989. Iosif Kabai, un apropiat al lui László Tőkés, spune că era o situaţie ciudată să priveşti interviul lui László Tőkés la TV Budapesta în condiţiile în care locuinţa era supravegheată permanent de către ofiţerii DSS-ului „care se chinuiau să afle cum izbuteşte să dea interviuri mass-mediei maghiare”. Intervievat de către revoluţionarul Marius Mioc în 17 şi 20 septembrie 2001, Iosif Kabai va declara: „După Revoluţie, am aflat că videocamera cu care a fost filmat (László Tőkés – n. n.) stătea permanent în clădire, reporterii veneau fără aparatură, astfel încât securiştii să nu-şi dea seama ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László Tőkés spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsaţi să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. Să adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar intrarea în locuinţa lui Tőkés era supravegheată, exista o uşă care dădea spre subsol şi care n-a fost niciodată supravegheată. De asemenea, vizitatorii mai puteau intra duminica, împreună cu mulţimea care venea la biserică pentru slujbă”.